• TOP123BET
  • /
  • Blog
  • /
  • Top sfaturi pentru a câștiga la pariuri live

Top sfaturi pentru a câștiga la pariuri live

Pariurile live sunt foarte populare printre jucătorii din România. Faptul că poți paria pe evenimente sportive în desfășurare reprezintă unul dintre avantajele oferite de casele de pariuri online. 

Majoritatea celor care pariază pe internet preferă pariurile live. Este și normal, deoarece astfel poți găsi pronosticuri valoroase și în plus poți juca oricând dorești, la orice oră din zi și din noapte și chiar de pe mobil.

În rândurile următoare vreau să îți prezint câteva sfaturi extrem de utile care te vor ajuta să fii mai profitabil la pariurile live.

Sfaturi pentru a câștiga la pariuri live

Sfaturi Pariuri Live

E clar că pariurile live reprezintă un mare avantaj, însă pentru un jucător începător acestea se pot dovedi a fi și o capcană. Spun asta deoarece pe platformele de pariuri live vei găsi mereu o mulțime de evenimente pe care poți juca. Trebuie însă să te limitezi doar la sporturile și meciurile despre care ai suficiente informații, astfel încât să poți alege un pronostic bun.

Dacă ești un parior calculat și disciplinat poți înregistra câștiguri frumoase la pariuri live. În continuare îți prezint câteva sfaturi de care îți recomand să ții cont atunci când joci pariuri live pentru a-ți crește șansele de reușită:

1. Pariază doar pe meciurile pe care le cunoști

Așa cum spuneam și mai sus, oferta de pariuri live la agențiile online este una extrem de bogată. În orice moment al zilei vei găsi evenimente disponibile pe care poția paria live, iar tentația de a juca este una foarte mare.

Pentru a avea însă succes pe termen lung trebuie să iei în considerare doar evenimentele despre care ai suficiente informații. Nu te arunca să pariezi pe sporturi și echipe necunoscute, deoarece în aceste situații practic pariurile tale vor depinde în mare măsură strict de noroc, ceea ce evident nu este de dorit.

2. Pariază pe meciurile cu Live Streaming

Live Streaming

Cele mai mari case de pariuri online oferă pe platforma de pariuri live și serviciul de Live Streaming, adică transmit în direct unele evenimente sportive.

Să vizionezi un meci în direct este cel mai util lucru pe care îl poți face la pariuri, deoarece în acest fel vei obține cele mai prețioase informații. Practic te conectezi la acțiunea din teren, vezi exact cum se desfășoară meciul și astfel poți face cele mai bune alegeri în materie de pronosticuri.

Așadar îți recomand să profiți de această opțiune a meciurilor transmise live, mai ales că serviciul este 100% gratuit. În plus este și mult mai palpitant să pariezi pe un meci pe care îl poți urmări în direct.

3. Joacă doar pariuri simple

Atât la pariurile pre-meci, dar mai ales la pariurile live este foarte important să joci doar pariuri simple, adică un singur pronostic pe bilet. Chiar dacă nu vei înregistra câștiguri prea mari într-un timp scurt, totuși aceasta este cea mai bună tactică pentru a reuși să obții profit pe termen lung.

Cu cât adaugi mai multe pronosticuri pe bilet cu atât îți scazi șansele de reușită. Chiar și o cotă mică poate fi necâștigătoare și îți poate strica tot biletul, așadar de preferat sunt pariurile live simple.

4. Stabilește un target zilnic de profit/pierdere

Target profit/pierdere

O mare problemă a celor care pariază live este faptul că nu știu când să se oprească din joc, iar din acest motiv au numai de pierdut. De aceea este foarte important să îți stabilești un target zilnic pentru profit sau pierdere. Odată ce ai atins respectiva sumă de bani va trebui să te oprești din joc pentru ziua respectivă.

Bineînțeles că trebuie să fie un target realist comparat la banca de care dispui. De exemplu nu îți propune să îți dublezi într-o singură zi bugetul, deoarece este o țintă mult prea greu de atins și ar fi necesar fie un număr prea mare de pariuri, fie pariuri jucate cu o miză prea ridicată.

5. Alege o miză corespunzătoare pentru pariurile tale

Gestionarea mizelor la pariuri live

Foarte important este să știi să îți gestionezi și bugetul atunci când joci la pariuri live. Trebuie să acorzi o atenție deosebită în ceea ce privește mizele cu care pariezi pronosticurile. Poți merge cu o miză fixă pentru toate pariurile, poți alege miza în funcție de cota pronosticului sau alte diferite variații.

Important este să nu pariezi mai mult decât îți poți permite să pierzi. Astfel eu unul îți recomand să nu pariezi niciodată mai mult de 10% din banca totală. Evident, pot exista și excepții de la această regulă, cum ar fi în cazul celor care adoptă strategia Easy Money la pariurile live.

6. Adoptă o strategie de joc

Nu în ultimul rând, pentru a reuși să câștigi la pariuri live poți să apelezi și la o strategie de joc. Prin intermediul unui astfel de sistem obții mai multe avantaje, printre care: o gestionare eficientă a mizelor și a banilor, stabilirea unor ținte clare, precum și faptul că nu vei paria haotic.

Mai mult, unii dintre pariorii care joacă live se axează pe un singur tip de pronostic, de multe ori Handicap Asiatic, de exemplu. Astfel ei practic nu analizează un meci și caută pronosticul câștigător, ci în funcție de pronosticul pe care pariază caută meciurile potrivite. Este și aceasta o idee destul de bună care poate funcționa cu succes la pariurile live.

Sergiu


Salut, mă numesc Sergiu și joc la pariuri sportive din anul 2011. Inițial jucam în agențiile stradale, însă din 2015 pariez exclusiv online. Fotbalul este singurul sport pe care îl urmăresc și pe care pariez. Prefer în mod special pariurile live, pentru că mi se par cele mai profitabile și încerc pe cât posibil să joc doar bilete simple. Prin articolele scrise pe acest site îmi propun să ofer informații cât mai utile cititorilor în ceea ce privește casele de pariuri online, dar și pariurile sportive în general.

Citeste si alte articole:

Lasa un comentariu:

Your email address will not be published. Required fields are marked

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}