Atunci când joci la pariuri online unul dintre cele mai importante lucruri de care trebuie să ții cont este gestionarea bugetului. Pe lângă faptul că trebuie să te informezi cu atenție cu privire la pronosticurile alese, gestionarea corectă a banilor este esențială dacă vrei să obții profit din pariuri sportive.
Mulți pariori neglijează acest aspect și în consecință ajung să piardă întreaga bancă disponibilă într-un timp relativ scurt. Tocmai din acest motiv m-am gândit să scriu articolul de față. Îți voi prezenta cele mai importante și eficiente sfaturi pentru un money management corect la pariurile sportive online.
Sfaturi pentru gestionarea banilor la pariuri online
În primul rând trebuie să îți spun că este mult mai ușor să îți gestionezi banii dacă joci la pariuri online. Prin intermediul acestor platforme poți ține o evidență mult mai clară și eficientă a modului în care cheltuiești banii la pariuri și astfel îți poți îmbunătăți stilul de joc. Iată așadar încă un motiv să îți deschizi cont la casele de pariuri licențiate online în detrimentul pariurilor în agențiile stradale.
În rândurile de mai jos îți voi prezenta cele mai bune sfaturi de care trebuie să ții cont pentru a-ți putea gestiona corect banii la pariurile sportive:
Stabilește un buget lunar pentru pariuri
Una dintre cele mai importante reguli pe care orice parior ar trebui să o respecte este: nu paria niciodată mai mult decât îți poți permite să pierzi. Primul pas către un money management eficient este stabilirea unui buget corespunzător dedicat pariurilor sportive.
Mulți pasionați de gambling fac greșeala de a aloca acestei distracții mai mulți bani decât își permit. Eventuala pierdere a acestora conduce de multe ori la probleme financiare, ceea ce evident trebuie evitat.
Sfatul meu este să îți stabilești un buget lunar pe care îl poți aloca pentru pariurile sportive. Trebuie să te gândești la o sumă de bani care să nu te afecteze în vreun fel în cazul în care o vei pierde.
Prioritizează-ți cheltuielile și depune la pariuri doar din banii de cheltuială. Nu intra niciodată în bugetul pentru chirie, facturi, facultate sau alte cheltuieli absolut necesare.
Chiar dacă în urma acestor calcule nu îți vor rămâne prea mulți bani pentru pariuri ține cont că agențiile online oferă bonusuri de bun venit. Poți vedea de exemplu în articolul cu cod bonus Betano cum încasezi bonus la una dintre cele mai apreciate case de pariuri din România.
Prin intermediul acestor oferte bonus vei obține bani în plus la buget, astfel încât vei avea o bancă de start mai mare și poți juca mai relaxat și să îți crești șansa de reușită.
În plus, o altă idee destul de bună este aceea de a strânge bani pentru pariuri timp de mai multe luni, astfel încât să depui o singură dată o sumă mai consistentă, care să îți permită să pariezi așa cum îți dorești și să obții profitul așteptat.
Stabilește un target realist de profit
O problemă cu care majoritatea pariorilor se confruntă este aceea că nu știu când să se oprească din joc. Deși înregistrează câștiguri nu sunt niciodată mulțumiți și caută să obțină și mai mult. În astfel de situații, de cele mai multe ori concluzia este una singură și destul de tristă: pierderea câștigurilor anterioare și chiar și mai mult de atât.
Trebuie să fii conștient că la pariuri câștigurile nu pot veni pe bandă rulantă. De aceea un sfat foarte bun de care te încurajez să ții cont este stabilirea unui target de profit.
În funcție de stilul tău de joc și de cât de multe pariuri plasezi poți impune un target zilnic (dacă pariezi în fiecare zi), unul săptămânal sau chiar lunar. Indiferent cum ar fi, target-ul trebuie să fie unul realist în comparație cu bugetul disponibil.
Nu îți propune, de exemplu să îți dublezi banii în câteva zile, pentru că este un obiectiv greu de îndeplinit, care fie necesită o rată de reușită foarte mare (și multe pariuri jucate), fie mize mult prea ridicate în comparație cu banca disponibilă.
Mai bine îți propui un obiectiv mai mic și realizabil, iar odată atins acest lucru îți va da și satisfacție și motivația de a continua în același ritm.
Stabilește o limită zilnică maximă de pierderi
Aceleași lucruri amintite la punctul anterior pot fi aplicate și în cazul pierderilor. Nu în fiecare zi vei înregistra profit, poți fi sigur de asta și tocmai de aceea este important să știi când să te oprești. Mulți pariori ajung să își piardă întregul buget într-un timp relativ scurt din momentul depunerii, tocmai din cauza acestui fapt.
În pariuri există perioade mai bune și mai slabe, de aceea trebuie să gândești pe termen lung și să nu pariezi în mod haotic. Îți poți impune o limită maximă de pierdere pentru fiecare zi, care în cazul în care o atingi să te determine să iei o mică pauză. Astfel poți reveni ulterior în joc relaxat, asumându-ți pierderile și jucând calculat le poți recupera și trece pe profit.
Există zile în care pur și simplu norocul nu este de partea ta sau nu ești inspirat în alegerea pronosticurilor și ar fi păcat ca astfel de momente să ducă la pierderea tuturor banilor. Trebuie să rămâi calm în astfel de situații și să fii conștient că vor veni și zile mult mai bune, în care cu siguranță vei înregistra câștiguri. Așadar nu are rost să forțezi nota.
Alege o miză corespunzătoare bugetului tău
Foarte importantă la pariuri online este și miza cu care joci biletele. Aceasta trebuie aleasă în strânsă legătură cu bugetul disponibil, dar și cu stilul tău de pariere.
De exemplu, dacă preferi să joci bilete simple, cu un singur pronostic (așa este cel mai recomandat) atunci miza per pariu nu ar trebui să depășească 5-10% din banca totală.
Bineînțeles, dacă ești adeptul biletelor combinate atunci miza ar trebui să fie una și mai redusă. De asemenea, în acest caz poți stabili miza în funcție de cota totală a biletului - cu cât aceasta este mai mare (și implicit riscul) cu atât să alegi o miză mai redusă.
În plus, o strategie la pariuri te poate ajuta să ai și o bună gestionare a mizelor jucate. De exemplu dacă alegi să joci Martingale sau Șirul lui Fibonacci vei ști exact cât trebuie să pariezi de fiecare dată.
Tot la acest capitol al mizelor trebuie să îți amintesc o altă regulă foarte importantă la pariuri: nu juca niciodată la recuperare! Dacă ai înregistrat pierderi nu mări miza în speranța că vei recupera imediat banii pierduți. În majoritatea acestor cazuri vei ajunge doar să pierzi și mai mult.
Cel mai bine este să păstrezi miza constantă, indiferent dacă ai înregistrat câștiguri sau pierderi. La pariuri perioadele bune oscilează cu cele mai slabe, așadar trebuie să fii răbdător și calculat.
În concluzie, dacă vrei să îți gestionezi cât mai bine banii la pariuri online ține cont de sfaturile prezentate mai sus. Evident, acestea nu îți vor asigura succesul, deoarece la urma urmei contează și pronosticurile pe care le alegi, inspirația ta și modul în care analizezi evenimentele pe care pariezi. Totuși, un money management adecvat poate face diferența între pierdere și profit.